Salutare! Dacă tot v-am prezentat mai devreme despre cartea mea "Un prieten adevărat" inspirată din experienţa mea de viaţă, am decis să vă povestesc periodic despre conţinutul ei. Pe la început, Alex se pregătea cu o "bucurie" imensă de prima zi de şcoala de clasa a 6-a. Alex este un băiat foarte sociabil şi politicos, care avea talentul de a enerva din când in când lumea. De asemenea, acesta descoperă unele lucruri care nu le ştia despre el. Adică, normal, nu era un copil ca alţii care asculta sau făcea ce făceau cei obişnuiţi. Era un băiat care adora misterele, drumeţiile, călătoriile, curiozitatea şi cunoaşterea. El, totuşi, le practica neştiind cine este el cu adevărat.
El de-abia venit din străintate nu ştia noile grupuri de prieteni sau noile prietenii. Cu ocazia aceasta, Alex a cunoscut pe cineva care a devenit cel mai bun sprijin. Cei doi trăiesc nişte experienţe de neuitat împreună. Era o petrecere de Halloween. Alex i-a promis amicului lui ca în seara aceea vor merge într-o aventură.
" Apoi am continuat în şoaptă uitându-mă în toate punctele cardinale ca nu cumva vreun om să ne întrerupă:
-În seara aceasta minunată... vom merge la colindat!" - capitolul 5
Imediat ce petrecerea s-a încheiat, Alex a pornit cu braţele deschise către aventură. S-au oprit la o benzinărie unde au cumpărat diferite produse. Apoi au mers într-un bloc unde s-a intămplat ce s-a intamplat.
" Am avut intenţia de a mă ridica, dar atunci mi-am dat seama că sunt legat la mâini şi la picioare cu o sfoară tare. What? Sunt sechesrat? Cred că visez... Ce experienţă!!! (...) Era un bărbat care semăna cu un urs. Se apropie. Ce-mi face, ce-mi face??" -capitolul 8
Acel om l-a obligat să vorbească, dacă Alex nu vorbea, prietenul murea. Era închis într-o cuşcă, deasupra lui spânzurând de o sfoară fragila nişte ţepi de fier.
" -Faci ce-ţi spun eu dacă nu vrei ca prietenaşul tău să zboare în ceruri."
Atât până acum... sper că v-am stârnit curiozitatea :)) Aici vă las link-ul cărţii: https://www.wattpad.com/story/64059783-un-prieten-adev%C4%83rat
Nu uitaţi să-mi daţi câte un vot capitolului. Vă pupăcesc.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu